TESTAMENT

Nu stiu ce ma determina sa dau nastere acestor ganduri sinistre;probabil constiinta mea adanc implantata in realitate,probabil numeroasele exemple de oameni care au plecat prea devreme de langa mine,probabil teama...Mi-e frica,da,mi-e tare frica de moarte.Nu de moarte ca proces biochimic/fiziologic,ci de noua dimensiune in care am sa ma dilat sau contract...
  Nu stiu nimic despre moarte,ci doar un adevar universal-valabil:acela ca poate sosi oricand si oricum si ca isi face treaba constant fara nici o abatere.Singura consolare pe care o putem avea teoretic e ca cineva nu ne va uita,ca prin actiunile noastre am insemnat ceva pentru ei.
  Pentru mine,consolarea aceea nu poate exista nici macar ipotetic,de existenta mea depinde si o alta.Cea mai importanta persoana din viata mea s-ar sinucide daca eu as pasi inafara vietii inaintea ei si cred ca asta e singurul motiv pentru care ma tem atat de mult de iminenta mortii.Eu sunt ratiunea de a trai a fiintei fara de care nu as exista acum...si e posibil sa fiu asa pentru ca sunt unicul copil.Intreaga ei viata a gravitat in jurul meu.Sunt constienta ca sunt singurul lucru care conteaza din viata ei,motivul pentru care nu face umbra pamantului degeaba.Si doare cand ma gandesc ca toate visurile unui om s-ar narui doar datorita mortii mele.Probabil un sinucigas,care este,prin definitie intruchiparea egoismului,nu ar gandi asa.Si,pe masura ce scriu,ma bucur sa constat ca a mai ramas macar un dram de umanitate in mine,macar o farama de iubire si de recunostinta.
  Dar cum ramane cu ceilalti?Cu cei a caror parare conteaza cu adevarat in definirea valorii tale de om?Ei bine stiu ca nu trebuie sa ma astept de la prea multe in cazul acesta.Prieteni am foarte putini,ii pot numara pe degete.Stiu foarte bine ca nu se va destrama Universul din pricina unui lucru cat se poate de normal:vii cu vii si mortii cu mortii.
  N-am ce sa le las mostenire,drept care si testamentul asta e unul atipic.Un testament de ganduri.De fapt ei n-au nevoie sa stie ce gandesc eu,daca ma cunosc.
  Exista insa un EL,a carui prezenta am tot incercat sa o neg,iar apoi sa neg ca ii neg prezenta.La inceput functiona...dar s-a intors in ganduri,in trup..mai in forta si mai irepresibil ca niciodata.Si sper sa realizeze ca EL e cea mai de seama si cea mai importanta veriga din lant.Nu are rost sa scriu tot ce ma invaluie gandindu-ma la EL,pentru ca nu m-as mai opri decat tarziu...mult prea tarziu.Pesemne nici nu as termina vreodata.A reusit sa scoata din mine tot cei mai bun,m-a lovit ca un fulger...dar in acelasi timp la fel de dulce ca o raza de soare,incat eu insami m-am transformat intr-un fenomen al propriei mele vieti,m-am transformat din monstru in printesa...cea mai frumoasa printesa.
  Cand n-am sa-L mai simt si n-am sa-L mai aud,va trebui sa tina minte la tot pasul ca nu va fi niciodata singur.
  Eu am visurile mele,ca orice cetatean stupid si cretin al Pamantului.Bineinteles ca le-as vrea pe toate infaptuite insa voi intelege daca nu se va putea.Asa ca am alcatuit acest testament,daca blogul meu va continua sa existe,imi este de ajuns sa-l stiu aici,in siguranta.Pentru ca prea putini conteaza din cei ce-l vor citi.Ei sunt cei care imi cunosc particelele sufletului ca pe propriile buzunare(ei bine,pentru mine buzunarele au fost intotdeauna un mister,mereu am gasit ceva ce nu ma asteptam in ele).Ei sunt cei care stiu ca urasc vara si caldura ei ,ca iubesc sa stau in ploaie si sa meditez,ei sunt cei care imi cunosc preferintele livresti,ambientale,sonore,ei stiu ce vreau si ori de cate ori ma razgandesc sunt siguri de reusita mea.Tot ei sunt cei care au rabdare sa-mi descifreze combinatiile incalcite de cuvinte,caci,adeseori,nici eu nu prea stiu ce vreau sa spun si arunc vorbe haotice.Nu sunt eu aia optimista si idealista dar stiu cat de cat caror principii sa le acord credit.
  Daca ar fi omeneste posibil mi-as da consimtamantul ca autopsia mea sa fie efectuata de spiritul meu proaspat eliberat de trup;cum nu se poate ,orice legist autorizat are dreptul sa o faca.Nu-mi pastrati organele,dati-le cate si cum puteti.Sa nu ramana nimic in mine.Dati tot,tot tot!!!!Macar cineva sa traiasca asa cum trebuie de pe urma mea.
  PS:Te iubesc...mai