AUTUMN'S GRIEF

Iubesc toamna.Aproape toti care ma aud spunand asta ridica intrigati o spranceana arcuita si sceptica,ma intreaba pe un ton intrigant:,,Cum adica?Ce e de iubit?''.Intrebari urmate de o insiruire nesfarsita de motive de ce nu ar trebui sa iubesti un anotimp ploios:nu poti sa te plimbi,nu ai chef de nimic,nu poti sa iesi la,,shopping'',si multe altele.

 Eu cred ca tocmai pentru ca nu poti face toate lucrurile respective...e un anotimp ce-si merita respectul.
  Azi ploua impatimit si pornesc muzica...normal- un sound de His Infernal Majesty amestecat cu sunetul picaturilor de ploaie.Nu am nevoie de mai mult sa ma relaxez...Imi prepar o cafea (asa cum imi place doar mie) si ma asez comod in fata PC-ului.Imi aprind o tigara si incep sa-mi adun gandurile.O zi ploioasa imi da ragazul sa reflectez profund la viata mea.
  Nu imi plac furtunile si nici tunetele si fulgerele,insa o ploaie calma de toamna,e o vreme pe care inca de mica o indrageam.A fost si e anotimpul sufletului meu.Anotimpul in care am simtit ca ma renasc si mor,in fiecare clipa care imi trece prin ganduri si prin sange.Starea in care mi-am afundat simturile  in parfumul unor amintiri ale copilariei pierdute mult prea devreme...amintiri cu miros de prajitura cu mere,de struguri si porumb ud.
M-a prins toamna pe nepregatite...ca atunci cand m-am culcat singura si m-am trezit mangaiata ...si cand am auzit in soapta:,,Ce piele  ai!''.Ciudata senzatie...cand buimacita mi-am dat seama ca e o voce de femeie....in fine...cam acelasi sentiment de confuzie.
Mi-era dor...de RACOAREA diminetilor si FRIGUL patrunzator al serilor...FRUNZELE care scartaie sub picioarele alene mergand prin parcul asta pustiu.BANCILE sunt reci,insa imi place sa amortesc de frig stand si privind...nici eu nu stiu ce...parca asteptand ceva.PLOILE nesfarsite si atat de triste,care iti intra in maduva oaselor si te deprima la infinit....dar care pe mine,paradoxal...me bucura la infinit.CERUL ,innegurat de nori maniosi si un soare ce intarzie sa apara...HAINELE groase in care ma ascund tremurand zambind puerilic stiind ca apoi o sa ma cuprinda moleseala placuta de cald...
  Mi-e dor de mireasma rece a manunchiului de frunze moarte si atat de vii prin culoare adunate de pe marginile aleilor Copoului...mi-e dor de tristetea oamenilor de pe strada,zgribuliti si nerecunoscatori pentru cerul incredibil si mirosul dumnezeiesc de DAR...de lumina care parca ingheata ,inchisa in picaturi de ploaie cazute pe crengile golite...
  Mi-e dor de gandurile mele care pleaca hoinare in cautarea mea...de calatorii infinite facute in miezul noptii carcetand dileme fara iesire...de intrebarile nesfarsite...de raspunsuri pe care nu o sa le primesc nicicand-si chiar daca ,eu inca le mai astept,stand aici la sfarsit de septembrie...intr-o zi ploioasa.
  Anul acesta toamna a fost ciudat de punctuala:a venit pe neasteptate si furioasa rau....cu doruri.Da,toamna asta miroase a dor,dor de cald,dor de brate ,de sarut;dor de somn si de trezit invaluita.
   Mi-e dor de garsoniera micuta care  ma cuprindea cand intram ....vreau liniste...sa-mi savurez linistea in liniste...cu aroma de cafea cu lapte...